Proprietarii producătorului de veșminte preoțești Sinatex, care au prelut controlul fostei fabrici printr-o tranzacție de 7,4 milioane de euro, pregătesc actele necesare pentru a construi în loc un hipermarket Kaufland, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Pentru jucătorii din piața de capital, fondul suveran reprezintă încă o necunoscută, având în vedere că documentul oficial de constituire este formulat în termeni prea generali. Dacă unii îl văd ca pe o „armă economică” ce să relanseze economia națională, scepticii îl consideră un debușeu pentru sinecuri politice. Scopul creării lui este neelucidat, iar industria fondurilor este nedumerită că nu a fost consultată deloc.
Reprezentanții mediului academic precum și al celui de afaceri solicită autorităților un bilanț cât mai analitic, atât la nivelul administrației centrale, cât și locale, privind experiența celor 10 ani de aderare a României la Uniunea Europeană, din perspectiva progreselor înregistrate și, mai ales, a lecțiilor învățate și a lucrurilor care trebuie îmbunătățite.